Colectivitatea urgisită a societăţii

Vorbesc despre animalul mascul şi animalul femelă. Cam asta mă inspiră să scriu.
Dobitoacele care împânzesc pământul şi încearcă, cu ajutorul instinctului primitiv înăscut pe care îl primesc de la Mama Natură, să îşi creeze un habitat în care să convieţuiască. Pardon! Au deja un habitat în care să convieţuiască, moştenit de la vreun înaintaş pe care, slavă dreptaţii, am reuşit să îl exterminăm. Prin urmare, îşi folosesc instinctele la fel de mult ca şi judecata - adică deloc.
Jivine care se mândresc cu raţiunea pe care o au, dar nu o folosesc şi cu ajutorul căreia au simplul noroc de a se plasa pe scara evolutiei deasupra porcului care îşi mănâncă propriile excremente.
O să explic, o să refuz, o să detest în scris paraziţii ăştia sociali care îţi fut creierul, retina şi timpanul atunci când, printr-o conjunctură nefavorabilă, dai nas în nas cu ei.
Sunt peste tot. Dar mai ales acolo unde nu sunt bine veniţi. Stau într-o turmă mică, de sânge albastru, cu nasurile pe sus mirosindu-şi băşinile unii altora. Şi în jurul lor, suntem noi, cu instinctul nostru ucigaş, mârâind la ei degeaba..impertinenţa îi impierdică să nu mai facă umbră pământului zadarnic şi să cocălărească în altă parte, nu pe teritoriul nostru.