Aspirator de femei

"Sunt prost" - Aş vrea ca unii bărbaţi să îşi tatueze asta fix în frunte.
Bărbaţii ăia jalnici, trecuţi de 30 de ani, care intră în bar pe la opt seara şi încep să bea ca porcii. Şi cum sunt siguri că pizdele o să apară la orizont cam în vreo trei ore, toarnă mai cu spor pe gât alcoolul ca să prindă curaj să îşi ridice hoitu de pe scaun şi să terorize femeia.
Nişte libidinoşi cărora le sclipesc ochii cu amintiri de când erau buricul pământului şi pizdele stăteau la coadă după ei.
Îmbrăcaţi în haine pamântii cu pantaloni evazaţi şi vestă de hipiot sau încercând să se adapteze noii generaţii aruncând pe ei cât mai multe căcaturi stridente să se facă remarcaţi, nu reuşesc decât să stârnească râsul şi ocazional poate mila din partea unui penibil la fel ca ei care a reuşit totuşi să pună mană pe o pizdă şi să o ia de soaţă, repede, până când nu se trezeşte proasta la realitate.
În fine, fiecare poartă ce vrea..nu poţi să te caci în in gustul omului, da poti sa te caci in gura lui ca sa-i schimbi gustul.
Şi cum ziceam, după ce a băut câteva ore bune şi barul începe să duhnească a pizdă, uite cum creatura noastră cu fizicul său respingător simte mirosul de muiere aşa cum o javră simte căţeaua în călduri şi pleacă în căutarea ei.
Şi cum stai tu liniştită şi îţi bei berea, legănându-te de pe un picior pe altul pentru că nu-ţi place melodia da nici nu ai unde să stai jos, că barul e un căcat de pivniţă cu trei mese, dintr-o dată simţi că te jenează ceva, îţi stă în coastă şi îţi răsuflă în ceafă. Te întorci ţâfnoasă şi plină de discomfort şi observi cum o namilă în călduri cu zâmbetul pervers îţi face subtil cu ochiul.
Folosind diferite replici şi tehnici primitive, berbantul care te-a abordat devine foarte penibil in procesul său de agăţare şi extraordinar de insistent.
În lipsa unui aspect fizic atrăgător, jigăritul încearcă să se facă remarcat prin statutul social şi bunurile deţinute.
Exemplu: Citez o prietenă: “m-am aşezat jos, vine unu la mine si imi zice: buna , ce faci? Am o maşină super bengoasă, vrei să mergi cu mine la o plimbare?”
Nu există bar fără vreun mistreţ cu burta transpirată care să vină bălăngănindu-se spre tine căutându-si o parteneră sau vreo brută cu respiraţia împuţită şi ochii pe jumătate închişi care să se lipească de tine în timp ce dansezi.
Creaturi demne de dispreţ. Şi milă.
Acum, dacă faceţi parte din scursurile de bărbaţi pe care am avut placerea să îi ridiculizez, permiteţi-mi să vă scot cuţitul din spate, poate o să mai am nevoie de el.

Semnificaţia cocalarului

Cocalar = individ ce face parte din paria societăţii, răspândit aproape în toată lumea, în unele părţi încă în stare de nomad. Se caracterizează prin deficit de cultură, grandomanie, mitocănie, kitsch.
Cocalarul face parte dintr-o specie pentru care, la momentul actual, nu avem un nume.Tot ce ştim este că indivizii ce aparţin acestei specii îmbină înfăţişarea umană cu instinctele unui animal subdezvoltat si turbat.
Se fac remarcaţi, de obicei, datorită înfăţişării vulgare şi extravagante însoţire de un sistem de comunicare obscen aparţinând unui dialect special conceput pentru a traspune limbajul mIRC in viaţa de zi cu zi.
Un singur tic verbal a fost descoperit la absolut toţi membrii acestei specii - se foloseşte “sa moara mama” drept liniuţă de dialog pentru a deschide conversatia.
Stilul de viaţă este acela în haită şi fiecare individ are acelaşi motto : "Sunt unikat!".

Masculii se manifestă zgomotos la apariţia femelei, denumită piţipoancă sau prinţesă.
Stilul vestimentar, atât la femele cât şi la masculi, trebuie să aibă in componenţa sa paietele, ştrasurile şi sclipiciul iar accesoriile care completează aspectul respingător al cocalarului trebuie să fie stridente si de prost gust.


Toţi cocalarii provin din aceaşi clasă socială, sângele strămoşului jegos care pe vremuri cerşea şi fura ca un bişniţar de ultima speţă curge prin venele fiecăruia dintre ei. Unii au avut noroc să îşi ridice clasa socială, alţii nu.
Cocalarii săraci însă nu trebuie priviţi cu indulgenţă întrucât reprezintă cele mai periculoase, lipsite de demnitate şi respect fiinţe ale acestei specii. Deseori il gasim pe banca din fata blocului sau pe marginea drumului, scuipând seminte printre dinti , chiuind si bătând la tarabane ca fraţiorii noştri primatele.
Gusturile în muzică variază uşor în cazul cocalarilor dar în mare parte se învârt în jurul unui singur stil: de petrecere, vulgar, de mahala.
Genul muzical specific speciei cocalarilor este maneaua aka prostia ridicată la rang de artă, un excrement muzical care susţine mania unui individ de a se crede om însemnat, valoros şi mai ales invidiat.

Cocalarii, creează partea agramată a societăţii, drept urmare folosesc şi un limbaj adaptat numit “cocălăresc” sau “messageresc” ce constă în înlocuirea literelor între ele.
Cele mai des înlocuite litere sunt c, i, u şi ş astfel ele transformându-se în k, y, oo şi sh.
Exemplu: Acasa -> Akasa / Pisi -> pysy / Pup -> poop / Asteaptă -> Ashteaptă.

În concluzie, toată descrierea de mai sus are rolul de a-i educa pe cei ce nu cunosc încă semnificaţia cuvântului “cocalar”, de a aduce la cunoştiinţă comportamentul aceastei specii invadatoare, acestor teribilişti care sunt dovada vie că se poate trăi mult şi bine fără creier.

Cocalarii trebuie trataţi cu lehamite, nu se pot aştepta la compasiune pentru prostie!
Stimate cocalar/cocalară, vă invit să vă parfumaţi, doar aşa o să reuşţi să aveţi o esentă!

Colectivitatea urgisită a societăţii

Vorbesc despre animalul mascul şi animalul femelă. Cam asta mă inspiră să scriu.
Dobitoacele care împânzesc pământul şi încearcă, cu ajutorul instinctului primitiv înăscut pe care îl primesc de la Mama Natură, să îşi creeze un habitat în care să convieţuiască. Pardon! Au deja un habitat în care să convieţuiască, moştenit de la vreun înaintaş pe care, slavă dreptaţii, am reuşit să îl exterminăm. Prin urmare, îşi folosesc instinctele la fel de mult ca şi judecata - adică deloc.
Jivine care se mândresc cu raţiunea pe care o au, dar nu o folosesc şi cu ajutorul căreia au simplul noroc de a se plasa pe scara evolutiei deasupra porcului care îşi mănâncă propriile excremente.
O să explic, o să refuz, o să detest în scris paraziţii ăştia sociali care îţi fut creierul, retina şi timpanul atunci când, printr-o conjunctură nefavorabilă, dai nas în nas cu ei.
Sunt peste tot. Dar mai ales acolo unde nu sunt bine veniţi. Stau într-o turmă mică, de sânge albastru, cu nasurile pe sus mirosindu-şi băşinile unii altora. Şi în jurul lor, suntem noi, cu instinctul nostru ucigaş, mârâind la ei degeaba..impertinenţa îi impierdică să nu mai facă umbră pământului zadarnic şi să cocălărească în altă parte, nu pe teritoriul nostru.